Jurnal Telecom

In aceasta rubrica dedicata (mai nou) stirilor nebagate in seama, as vrea sa va supun atentiei o noua realizare a cercetarilor de la Carnegie Mellon University. Este vorba despre robotul Snackbot, proiectat sa gateasca si sa serveasca la mese.  Dotat cu un sistem de navigatie laser de ultima generatie, cu o multitudine de sensori si cu 2 camere video speciale (pe post de „ochi”), Snackbot a demonstrat, sub privirea mandra a „parintilor” sai, calitatile sale de ospatar.

Pentru inceput, robotul nostru a livrat un simplu sandwich. A preluat comanda de la client, a anuntat la „bucatarie”, apoi a preluat sandwich-ul si a mers inapoi la masa.   Acolo a intrebat respectuos daca respectivul client se afla la acea masa. In momentul in care a primit un raspuns alternativ, i-a oferit acestuia sandwich-ul, urandu-i „pofta buna”. Mai mult, robotelul nostru si-a permis si o gluma, sugerand faptul ca el prefera sandwich-uri cu electricitate! O gluma putin...tocilar-academica, dar apreciabila.

Interesant este faptul ca Snackbot reprezinta doar „un soldat dintr-o armata mult mai mare”. Spre exemplu, de aproape un an, intr-unul dintre cele mai mari restaurante din Japonia, exista deja 2 roboti care se ocupa de preparea bolurilor cu taitei. Performanta lor este de pana la 800 de boluri pe zi (ceea ce inseamna de aproape 3 ori mai mult decat ar prepara un bucatar uman). Mai mult, robotii isi impart munca intre ei: primul robot fierbe taiteii, in timp ce al doilea (considerat de rang mai mare) pregateste supa (adauga ingrediente etc.).  Tinand cont de faptul ca angajatii (umani) se ocupa doar de lucrurile administrative – spalarea vaselor, furnizarea ingredientelor etc. – managerul restaurantului a mentionat ca, practic, „angajatii umani sunt lucreaza pentru 2 roboti”.  Eficienta acestora l-a determinat sa treaca peste pretul piperat (aproape $100k per robot) si sa recomande integrarea lor pe scara larga.

Totusi, nu toata aceasta „armata” reprezinta noutatea in sine. Cercetari in domeniul roboticii se fac de foarte mult timp iar progresele sunt uimitoare. Noutatea, insa, este data, in primul rand, de schimbarea de roluri (din ce in ce mai evidenta) – oamenii furnizeaza materie prima pentru roboti, lucrand practic pentru acestia si oferindu-le suport (si nu invers cum era acum ceva timp). Si, in al doilea rand, de schimbarea unei legi fundamentale a roboticii care spunea ca „lucrurile trebuiesc facute in modul cel mai eficient”. Pentru ca personalitate (!) robotului sa fie cea care trebuie in relatia cu subiectii umani, oamenii de stiinta s-au vazut nevoiti sa schimbe acest principiu de baza, oferind posibilitatea ca activitatile performate sa fie in concordanta cu stilul uman pentru ca integrarea sa fie mult mai usoara.

Cu alte cuvinte, intr-o interpretare mai putin academica, nici pe robot nu te mai poti baza din punct de vedere al optimizarii activitatilor in sine. Punctualitatea si randamentul crescut nu vor mai fi calitati de baza in modelarea unui robot ci, dimpotriva, vor deveni contraponderi pentru definirea personalitatii (!) acestuia. S-a intors lumea cu susul in jos!

Intr-un exercitiu de imaginatie, va propun sa ne inchipuim intr-un restaurant plin cu ospatari-roboti. Conform noilor definitii, robotul ar trebui sa te ignore cand il strigi, sa caute sa ti umfle nota de plata, eventual sa verse o cafea pe pantaloni doar pentru ca l-ai admonestat pentru intarziere. Iar la final, in loc de o gluma „roboteasca” sa ti arunce un „zgarciobule” pentru ca bacsisul este mult prea mic fata de ce se astepta el.

In acest caz, parca as prefera totusi un ospatar uman. Nu de alta, dar mi-e teama de o reactie fizica a robotului, de bratul lui otel. Pe langa acesta, eventuala „incordare umana de muschi”a unui ospatar frustrat pare un vis frumos!