Si dai si lupta...ca in 30! Print E-mail
Catalin

O criza invaluitoare ne bantuie pe toti. E ca un guturai – cand zici ca ai scapat, atunci te ia iar stranutul. Ca noi o tratam cu medicamente de scorbut – indesam masuri neproductive, doar doar mai crestem bugetul cel mic – aceasta e cu totul o alta poveste. Nu am de gand sa va mai sperii – au avut altii grija cu mult inaintea mea. Ma intorc la „jurnalul tehnic” si, in lumina maretei crize, tot nu incetez sa ma minunez de stirile contradictorii pe care le obtin de pe site-urile de profil.

 

Bunaoara, Siemens, SAP raporteaza o crestere a profitului peste asteptari. Explicatia nu se regaseste intr-un apetit crescut al consumatorilor (mari sau mici) ci in...devalorizarea euro in raport cu dolarul. Prin urmare, ERP-ul nu este pretuit mai mult, echipamentele electronice se vand la fel de greu dar „Unchiul John” se pare ca are un suflu mai puternic decat „Moneda germano-franceza”(mai nou). Implicatii geo-politice, jocuri de culise etc – nu prea are importanta in momentul in care economia germana (considerata „motorul” euro) profita de pe urma devalorizarii acestuia in raport cu dolarul! Dar, vorba lui nenea Iancu „un popor care nu merge inainte sta pe loc ba chiar da inapoi”- asa ca nu putem acuza aceasta dorinta de a depasi momentele de criza prin mijloace nu intotdeauna corecte.

Si pentru ca vorbim de corectitudine si consistenta in mesaje (nu-i asa?), ne reintoarcem la vesnicul Google. Gigantul american a schimbat de curand (din nou) placa. Dupa un razboi mediatico-politic de aproape 1 an cu autoritatile chineze, americanii (condusi de Sergei Brin sic!) au anuntat, in urma cu aproximativ 1 luna, ca inchid google.cn si redirectioneaza totul catre motorul din Hong-Kong. Desi am tratat acest subiect in E-motion-ul aferent, imi permit doar sa va reamintesc faptul ca, la acea vreme, opinia era clar favorabila Google, in timp ce „comunistii” erau aratati cu degetul. Si toate acestea in ciuda faptului ca multe dintre acuze nu puteau fi dovedite si, mai mult, asa cum spuneam, disciplina aceasta era si este (intr-o anumita masura) necesara pentru a tine sub control o masa foarte mare de oameni. Se facea apel la drepturile fundamentale ale omului, se vehiculau pedepse variate pentru China (ha!) iar politicienii americani luau atitudine prin toate media  internationala.

Ei bine, nu a trecut nici macar o luna si Google a intors foaia. In pericol sa piarda licenta de ICP (Internet Content Provider), gigantul american a decis sa intrerupa redirectionarea traficului catre site-ul din Hong Kong si sa redeschida site-ul google.cn. Pierderea licentei ar fi insemnat, spun analistii, sfarsitul lui Google in China. Prin urmare, Brin et comp. au pus in aplicare vechiul dicton – „rau cu rau dar mai rau fara rau”. Ca dovada, la nici doua zile dupa ce au (re)deschis site-ul chinez, Google a raportat ca traficul este cenzurat in proportie variabila (intre 10 si 66%) dar ca nu doreste sa reinchida site-ul. Motivul principal este foarte clar pentru toata lumea: pe data de 1 iulie, Google va afla daca licenta de ICP i-a fost reinnoita sau nu. Pana atunci, nu si permit nici un fel de amenintari, incordari de bicepsi virtuali sau mai stiu eu ce.

„O sotietate fara printipuri carevasazica nu le are dom’le” spune din nou nenea Iancu. In pericol de a pierde accesul pe o piata (singura) in continua crestere si cu un potential imens, Google a lasat la o parte „printipurile” si a acceptat compromisul. Pentru ca, este clar, autoritatile chineze nu si-au schimbat politica de cenzura in aceste 2 luni de valva (mai mult) mediatica. Si atunci, banul e ban iar criza criza (iarna nu-i ca vara, stiu!) si, prin urmare, drepturile fundamentale, libertatea de exprimare etc nu tin de foame.

In orice domeniu, deci si in zona tehnica, legile sociale si cele comerciale sunt de necombatut. Ele conduc si intervin nemilos peste orice principiu. Nu te mai lasa nici macar sa gresesti in spiritul „jocului”.

Cel mai clar exemplu (nu puteam trece peste) este Campionatul Mondial de Fotbal. Un asistent uita sa ridice fanionul, se inscrie un gol. La reluare, ochiul mecanic al camerei arata clar – offside. Evident, nedreptatitii se reped catre vinovat, toti blameaza eroarea si...spectacolul (jocul) trece in plan secund. Totul se afla sub spectrul unei erori, care, daca nu ar fi existat tehnologia (bat-o vina!) nu ar mai fi luat prim-planul intregii transmisiunii si al tuturor analizelor/discutiilor de dupa. In acest punct, imi aduc aminte de o celebra butada – Stiti care culmea fotbalului? In timpul jocului sa dea gol si la reluare sa rateze! Probabil ca in curand, evolutia tehnologica va transforma gluma anterioara in realitate.

Pana atunci, insa, mai avem asa ca ne „reauzim” saptamana viitoare. Caldura mare, monser (sau monsher cum ar zice unii pe mess)!

Utile
Curs valutar
BNR Exchange Rates
Currency RON 
06-02-2012
EUR 4.3420
USD 3.3295
 XAU 183.6147
Index de etichete
Timpul pe glob
Publicitate
Pentru publicitate in cadrul acestui portal, va rugam sa ne contactati la: