Jurnal Telecom

Nu mai e nici un secret pentru nimeni ca economia Chinei “duduie” (ca sa folosesc o expresie draga analistilor politici). Intr-o perioada sumbra, de recesiune, China raporteaza crestere economica – si din aceea reala, cu plus, nu cu minus ca la altii (nu spun cine). Care ar fi secretele acestei reusite? Printre multe altele, exprimate imediat de catre invidiosi – copiaza, forta de munca ieftina etc., mai este unul (un secret) pe care analistii din intreaga lume nu l-au putut inca plasa – bun sau rau. Este vorba de disciplina impusa de autoritatile chineze, disciplina mentinuta cu „mijloace specifice”(iarasi o expresie acoperitoare romaneasca): cenzura, verificari amanuntite, pedepse exemplare etc.

Dincolo de toate aceste „mijloace” nu trebuie sa uitam insa un aspect: disciplina atinge toate aspectele vietii si, deci, toate domeniile. Indiferent ca discutam de media sau de serviciile medicale, de manifestarile culturale sau de alimentatie, toate au setul de reguli stabilit de partidul conducator. Mai mult, in anumite privinte, toata aceasta disciplina/cenzura este perfect mascata de propaganda nationalista. De ce sa folosim ce e occidental si, evident, rau cand avem noi propriile produse mult mai bune si mai ieftine? De ce sa nu sustinem economia noastra (chineza) si sa fim in continuare cel mai mare consumator de produse americane etc?

La prima vedere, un astfel de mesaj nu este unul gresit. Ba chiar poate fi imbratisat de mai multe natiuni si, in plus, are o gramada de justificari logice: consum de produse autohtone, banii se reintorc in propria economie, se incurajeaza productia autohtona si multe altele. Totusi, urmarind ceea ce se intampla in China, acest mesaj capata conotatii bizare in anumite momente. Spre exemplu, libertatea de a alege este total ingradita in anumite zone. Si aici ma refer la zona de online – Internet.

Autoritatile chineze filtreaza si restrictioneaza accesul la cea mai mare si mai libera (daca imi permiteti gradarea) retea virtuala a lumii (Internetul). Si nu vorbim aici de continut pentru adulti. Dimpotriva – vorbim de bloguri, de site-uri de stiri – deci practic de accesul la informatii socio-politice de interes general. Este buna sau este rea aceasta blocada mediatica?

La prima vedere (si prima argumentatie), orice restrictionare a accesului la informatii contravine drepturilor fundamentale ale omului. Dar daca vorbim de mai bine de 1 miliard de oameni care au fost tinuti in frau tocmai datorita acestei discipline bazate pe ingradirea unor drepturi? Se mai aplica chestiunea legata de dreptul la libera informare?

Nu-i vorba ca bloggeri chinezi (si nu numai) au gasit portite de scapare din toata aceasta cenzura impusa. Fie ca se folosesc aplicatii precum celei furnizate de AnchorFree care permite crearea unui VPN care sa treaca peste granita electronica impusa de autoritatile chineze, fie ca folosesc, pentru a accesa Internetul, un proxy deja configurat din afara tarii si pentru care costurile se impart, iubitorii de free online din China reusesc sa navigheze liber si sa posteze ceea ce doresc pe forumuri sau pe blogurile proprii. Si atunci, ce rost mai are tot acest razboi sofisticat pentru blocarea accesului la Internet?

Explicatia tine, dupa parerea mea, mai mult de domeniul psihologic. Pentru o mai buna disciplina, este bine sa se faca simtita prezenta unei cenzuri care sa limiteze, pe cat posibil, impresia de prea mare libertate (libertate, care stim deja si din alte experiente, poate fi prost inteleasa). Nu am eu neaparat caderea sa judec daca este bine sau nu, dar evolutia socio-culturalo-economica a natiunii chineze a cam dreptate acestui tip de politici.

Totusi, revenind la propanganda patriotarda si la sentimentele nationaliste, aceasta capata accente interesante in momentul in care determina esecuri de rasunet pentru companii celebre din zona de online. Rand pe rand, Yahoo, E-Bay, Amazon si, mai nou, Google au cazut prada concurentilor chinezi. Dupa ce si-au anuntat intrarea cu surle si trambite pe una dintre cele mai mare piete de consum din lume, platind bani grei pe achizitii de companii locale (cazul Yahoo) sau pe filiale dezvoltate tot local (cazul E-Bay), fiecare dintre acesti „jucatori” atat de cunoscuti in intreaga lume au capitulat in fata a ceea ce ei au numit „provocarile (challenges)” pietei chineze.

Chiar daca situatia Google nu era atat de critica – in ciuda anunturilor malitioase de pe site-ul de stiri Yahoo (vezi aici) – gigantul american a anuntat ca va renunta la google.cn si va lasa suprematia motorului de cautare local Baidu (www.baidu.cn). Refuzand sa colaboreze cu autoritatile chineze in privinta cenzurii, oficialii de la Google au fost supusi, conform propriilor declaratii, unor presiuni permanente cu privire la modificarea rezultatelor cautarii, precum si la oferirea accesului autoritatilor la anumite conturi de e-mail (apartinand GMail). Picatura care a umplu paharul a fost atacul informatic desfasurat asupra mai multor servere apartinand Google, atac ce a fost initiat din China. Acest atac a fost aproape sa declanseze si un scandal diplomatic intre China si S.U.A (declaratiile dure ale lui Hillary Clinton fiind o dovada in acest sens). Cum China a negat oficial orice implicare si cum S.U.A au nevoie de China (asa cum, incet incet, se dovedeste ca avem toti), totul a ramas la stadiul de declaratii. Totusi, la putin timp, Google a anuntat exit-ul de pe piata chineza si stoparea oricare investitii in acest sens.

Oficial, motivele sunt cele expuse mai sus. Ne-oficial (ca deh! aceasta e partea mai interesanta), se pare ca in ciuda investitiilor masive (peste 1 miliard de dolari spun gurile rele) cota de piata a Google ajunsese abia la 33% si nu mai dadea semne incurajatoare de crestere. Aceasta in timp ce Baidu – motorul local - are un nesperat 67% si nu da impresia ca ar ceda suprematia.

Desi Sergey Brin a lansat prin anumite cercuri ideea ca s-a saturat de presiune si de cenzura (originale sale ruse se pare ca au lasat urme adanci respingand orice urma de cenzura), motivatia pare a fi mai mult pur de business (cum ne place sa zicem). Investitia nu dadea roadele dorite si, in actualele conditii, trebuia luata o decizie – fie continuam, fie ne oprim. Alegerea a fost pentru a doua optiune si totul s-a desfasurat in consecinta. Nu neg faptul ca alegerea a fost favorizata si de partea emotionala (presiune, cenzura) precum si de atacul informatic, dar, in final, cred eu, ca totul s-a redus la partea de...business case (daca imi permiteti inca o licenta ne-poetica).

Deci, iata ca pentru zona de online, in ciuda potentialului imens, China ramane o piata inchisa si aspra pentru gigantii din domeniu. Totusi, desi li s-a dus vestea de „copiatori iscusiti” (mai nou – au reusit sa faca si oua ochiuri fara a folosi...oua!), parerea mea este ca, in multe domenii, specialistii chinezi (renumitii dezvoltatori) au inceput sa impuna anumite tendinte si sa depaseasca laboratoarele occidentale. Este de ajuns sa aruncam o privire in propria ograda si sa observam ca echipamentele 3G produse de un furnizor chinez (nu spui cine!), pe langa avantajul de netagaduit al pretului, contin si foarte multe capabilitati noi pe care cele produse de alti furnizori (cum sunt cei suedezi) nu prea le au. Epoca simplelor copii ieftine chinezesti (uneori nereusite) a cam apus.

Desi imaginea „romantica” a ciocolatelor chinezesti (de la casa de comanda Mercur) inca mai persista in mintea multora dintre noi, eu cred ca trebuie sa luam in seama a 2 –a putere economica a lumii (China) mult mai mult decat am facut-o pana acum. Chiar daca civilizatia si cultura chineza inca reprezinta o incuietoare foarte greu de deschis cu cheile capitalismului. Sesam, deschide-te!