Aproape ca nu trece o zi in care sa nu mai aflam pataniile “celui mai mediatizat” om – Julian Assange – cu al sau (deja) renumit “Wikileaks.org”. Documentele publicate in cadrul site-ului cu probleme de DNS si hosting sunt citate in mass-(co)media din toata lumea. Fie ca vorbim de New York Times (se pare, partener de nadejde), de televiziunea Al-Jazeera sau de Romania Libera (autohtona), articolele cu informatiile despre si din Wikileaks.org sunt la mare cautare. Natiunile mari le barfesc pe cele mai mici, bancherii bogati cauta metode sa devina si mai bogati, armatele interpreteaza cum vor drepturilor omului (si ale prizonierilor). Informatiile „curg” pe site-ul cu pricina, prezentate in mii de documente confidentiale (?!) si pigmentate cu picanteriile despre detinator – o acuzatie de viol, probleme financiare, arest la domiciliu si altele. Spectacolul mediatic este intens si a depasit deja zona dezvaluirilor – am trecut spre renumitul cancan cu care (mai nou) ne hranim oriunde ne-am afla.

Nu vreau sa fiu prea dur, dar mi se pare totusi o gogoasa toata aceasta Wikileada. Rememorand cateva articole din anul ce abia a trecut, imi dau seama ca intreg conceptul de confidentialitate a fost puternic turtit odata cu trecerea spre online. Sa ma explic.

Guvernele tarilor „puternic industrializate” (ca sa folosim limbajul de lemn) s-au scandalizat in momentul in care au aparut pe Wikileaks.org depesele schimbate intre diferite oficialitati de rang inalt. Au acuzat de inalta tradare, de spionaj si mai ca nu au cerut pedeapsa cu moartea. Anul trecut, insa, atunci cand se afla ca Google a oferit acces la e-mailurile multor disidenti din China, nu s-a mai vexat nimeni din sferele inalte. O replica palida a unei foste candidate la Casa Alba si cam atat. Interesele economice erau prea mari.

Mai mult, asa de ochii lumii, Google si-a luat jucariile si a inchis site-ul chinez. Nici nu se uscase bine „cerneala” pe articolele care anuntau cu surle si trambite plecarea gigantului american ca, surpriza, acesta revenea pe taramurile celei mai prospere economii, amenintand ca nu va MAI permite cenzura! Asta da pozitie de forta pentru confidentialitate (haha)!

Tot legat de motorul de cautare, in urma cu doi ani, apareau ingrijorari legate de faptul ca vinde statistici legate de cuvintele si expresiile cautate. Intr-o poveste palpitanta – in care implicati celebrii miliardari rusi – Google aparea ca fiind o printesa extrem de petita intrucat detinea foarte multe informatii (confidentiale!) legate de preferintele utilizatorilor, de apetitul lor pentru ariile din mediul online. Nimeni nu contesta ca faptul ca informatiile le furnizam noi in momentul in care utilizam vestita cautare, insa Brin si compania depaseau granita statisticilor anonime.

Mai exact, gigantul american oferea (catre anumite firme) informatii care legau preferintele de cautare de anumiti utilizatori deschizand drumul catre marketing-ul agresiv si foarte bine tintit (sau targetat cum se spune mai nou). Si uite asa, confidentiality was killed (cum ar zice englezul).

Mai are rost sa „initiez o discutie cu subiectul” confidentialitate pentru Facebook? Exista deja numeroase articole in care autorii descriu problemele pe care le are reteaua de socializare cu privire la a proteja informatiile utilizatorilor. Pornind de la mesajul de promovare – „Daca nu esti pe Facebook, nu existi” – as putea adauga „Daca nu esti pe Facebook, nu existi in evidentele noastre”.

Nu sunt paranoic (sper). Sunt totusi mirat de supararile lumii capitaliste cu referire la Wikileaks. Inalta tradare, spionaj, subminarea economiei – hai sa fim seriosi. Cel mult „onoare nereperata” (vorba lui nenea Iancu). Chiar credeau ca noi nu stiam ca sunt multe jocuri de culise, ca multe strategii se decid departe de ochii lumii? In plus, de „onoarea noastra”, a celorlalti, ce sa mai zic? Googleaks-ul nostru lucreaza permanent, ajutat de parteneri puternici precum Facebook.

Comportamentul „partenerilor vestici” prinsi cu cioara vopsita imi aduce aminte de o butada:

La o masa festiva cu mai multe persoane, dintr-un pepene intreg ramane o singura felie. Fiecare, politicos, il indeamna pe celalalt „va rog luati dumneavoastra!”. Totusi, nimeni insa nu indraznea sa ia. La un moment dat, se stinge lumina brusc si se aprinde dupa cateva secunde. Toti se repezisera si erau cu mana pe felia ramasa!

Similar (in negativ) si pana la celebrul caz „Wikileaks” – fiecare il acuza pe celalalt de interese necurate dar „pusi in lumina” dezvaluirilor, s-a dovedit ca toti isi disputau „felia de pepene”!